Definiția comerțului exterior

Comerțul exterior are o definiție complexă și largă, din acest motiv în următorul articol vom oferi o definiție foarte completă a conceptului de comerț exterior. Se numește comerțul exterior sau comerțul internațional, așa cum se întâmplă în unele țări. În scopul identificării inițiativelor noi și inovatoare de creștere a exporturilor, creșterea ponderii exporturilor cu valoare adăugată, de preferință, în sectoarele care generează locuri de muncă și profitând de noile acorduri comerciale și de piețele de destinație.

Diferențele dintre comerțul exterior și comerțul internațional

Comerțul exterior se referă la setul de tranzacții comerciale care sunt destinate exportului produselor fabricate într-un singur loc în alte țări și importării produselor fabricate în alte țări pentru a le vinde aici. Pe de altă parte, comerțul internațional este înțeles ca un schimb internațional comerțul cu bunuri și servicii între două sau mai multe părți din diferite țări (un exportator și celălalt importator).

Definirea completă a comerțului exterior

Exportul și importul de mărfuri dintr-o țară cu alte țări. În regimul capitalist, obiectivul principal al comerțului exterior se află în dorința capitaliștilor și asociațiilor lor de a obține profituri mari. În țările capitaliste, dezvoltarea comerțului exterior este condiționată de disproporțiile care apar în mod constant în anumite ramuri, prin creșterea producției de bunuri dincolo de limitele relativ înguste ale pieței interne. Sub imperialism, comerțul exterior devine arena monopolurilor în lupta lor pentru piețele mondiale și sursele de materii prime, este folosită pentru a supune economia și politica țărilor coloniale și dependente, pentru a exploata populația acestor țări.

Istoria comerțului exterior

Comerțul exterior a început să câștige importanță din secolul al XVI-lea cu crearea imperiilor coloniale europene, devenind un instrument al politicii imperialiste. O țară era bogată sau săracă, în funcție de cantitatea de aur și de argint pe care o avea și de alte metale prețioase. Imperiul a căutat să obțină mai multă avere la un cost mai mic. În timpul secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, liderii au descoperit că promovarea comerțului exterior a sporit bogăția și, prin urmare, puterea țării lor.

Din 1868 și pînă în 1913, Marea Britanie a folosit sistemul monetar internațional, care era guvernat de standardul de aur. Țările aflate sub acest sistem și-au exprimat moneda într-o sumă fixă ​​de aur.