Cum să educați un copil unic

Din diverse motive, mărimea familiilor din Occident se micșorează și tinde să crească numărul familiilor cu un singur copil. La prima vedere, se pare că va fi mai ușor să se educe un singur copil decât mai mult de un singur copil, totuși simplitatea logistică a educării unui singur copil are ca rezultat o complexitate psihologică mai mare: Educația unui singur copil poate fi foarte absorbantă și stresantă pentru părinți. Având doar un copil prezintă aspecte pozitive nu numai pentru părinți, ci și pentru copil: mai multă atenție și resurse, un grad mai mare de intimitate cu părinții ... Aceste avantaje prezintă și riscuri: atenția exclusivă a părinților poate încuraja copilului un concept exagerată în importanța și atașamentul său, poate crea dependență emoțională față de copil față de părinți. În fiecare familie dinamica va fi diferită și aici vorbim doar de tendințe care sunt prezentate de obicei în singurii copii. Mai jos veți găsi o descriere a principalelor provocări psihologice cu care se confruntă copiii unici și a unor orientări pentru a le face față

Pași de urmat:

1

Singurul copil poate avea probleme în a-și stabili propria identitate diferită de cea a părinților săi. Instinctul înnăscut pe care toți copiii trebuie să-l imite și care vrea să fie ca părinții lor și îi roagă pe ei este mult mai pronunțat în cazul copiilor singuri. Pentru a-și promova propria identitate, trebuie să fim atenți să nu-i lăudăm prea mult similitudinile: trebuie să stimuim diferența prin a lăuda copilul de la o vârstă fragedă când a făcut ceva "în felul său".

2

Prin faptul că nu se confruntă cu rivalitate, tensiuni și concesii de coexistență între frați, singurul copil poate prezenta un anumit grad de imaturitate emoțională și preferă compania adulților sau copiilor mai în vârstă sau mai mici decât ei și să evite compania copiilor lor . Coexistența obligatorie cu copii de vârsta lui care are loc în școală poate ajunge să rezolve această problemă. Pentru aceasta, este convenabil ca copilul să fie înscris la 3 ani. Dacă observăm că, în parc, de exemplu, copilul preferă să se joace cu noi în loc să se joace cu ceilalți copii, trebuie să-l încurajăm să nu se joace cu el și să încurajeze activitățile de agrement în care trebuie să socializeze cu alți copii. vârsta lui: ateliere, sport, teatru ...

3

Atenția exclusivă pe care părinții o acordă singurului copil are efecte foarte pozitive asupra stimei de sine și a imaginii de sine a copilului, care poate depăși și devine o atitudine egocentrică. Pentru a evita acest lucru, trebuie să promovăm respectul de sine al copilului și imaginea de sine pozitivă a acestuia, fără a cădea în exagerări nerealiste, întotdeauna oferindu-i un feedback descriptiv de la o vârstă fragedă ("Cum îmi place această floare roșie pe care ai vopsit-o!" În loc de ", este cea mai frumoasa floare pe care am vazut-o!) impreuna cu stimuli realisti (te felicit, ai luat un 7 in matematica, sa vezi daca urmatorul examen poti obtine un 8! In loc de "Tu esti cel mai deștept clasa și puteți obține cele mai bune note ale clasei! ")

4

Atașamentul dintre părinți și singurul copil face ca copilul să se simtă foarte sigur și protejat și pune bazele unei independențe puternice, pe măsură ce copilul se maturizează, deoarece acest lucru face ca adulții să se simtă în siguranță și copiii adulți atunci când Nu este cu părinții săi. Conectarea neadecvată generează anxietate în singurul copil când nu este cu părinții. Pentru ca copilul să moștenească numai partea bună a atașamentului, trebuie să-i încurajăm individualitatea cu activități care îl diferențiază de noi, să-l încurajăm să ia propriile decizii, să-l încurajeze să aibă grijă de el însuși: De la o vârstă fragedă putem introduce activități de auto-îngrijire din care vina la fel ca înțeparea dinților, făcând patul ... Aceste activități vor fi extinse și complicate pe măsura creșterii copilului, trebuie să permitem și să încurajăm copilul să petreacă timp cu prietenii sau cu alți copii de vârsta lor.

sfaturi